Carturile cu pedale Mammoet există deja de peste 35 de ani.
De la primul model elaborat atunci au avut loc o serie întreagă de dezvoltări. Acestea au făcut ca azi să putem oferi o gamă de produse care se impun prin diversitatea, soliditatea şi fiabilitatea lor. Toate carturile cu pedale Mammoet au fost testate referitor la siguranţa lor în conformitate cu normele europene de siguranţă a jucăriilor.
Cartul cu pedale Mammoet este deosebit de stabil şi robust, lucru dovedit şi prin cadrul metalic al modelelor standard, la care ţeava principală a şasiului are dimensiunile 40 x 40 x 3 mm. Astfel, ele ţin mulţi ani fără să se strice.
Esenţial pentru plăcerea deplasării cu cartul cu pedale este sistemul automat de ralanti, o dezvoltare proprie Mammoet. În timpul mersului, picioarele se pot opri din pedalat; la pedalatul înapoi, dispozitivul comută automat şi copilul poate merge în direcţia înapoi.
La unele din modele, înălţimea volanului poate fi adaptată, pentru a adapta astfel poziţia la mărimea corpului şi pentru a garanta un maxim de confort şi atunci când copilul a crescut.
Majoritatea modelelor de cart cu pedale Mammoet sunt prevăzute cu plăcuţe de frână, asigurând astfel un surplus de siguranţă la frânare.
Frâna de parcare poate fi comandată cu o singură mână
Toate produsele Mammoet oferă o perioadă de garanţie de 6 ani pentru cadru.